Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj dă startul deplasărilor cu stația mobilă, în anul 2024

by Christian Suciu

O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată sub autoritatea Consiliului Județean, se va deplasa luni, 26 februarie 2024, începând cu ora 09.30, în localitatea Cămărașu, județul Cluj, cu stația mobilă, în vederea preluării documentelor și fotografiei pentru întocmirea cărților de identitate, urmare a modificărilor survenite odată cu înființarea de noi străzi și renumerotarea imobilelor în comuna Cămărașu.

Având în vedere modificările aduse de noul nomenclator al comunei Cămărașu, se pot prezenta pentru depunerea documentelor în vederea eliberării cărții de identitate toți locuitorii care se regăsesc în situația de schimbare a adresei de domiciliu din cauza modificării nomenclatorului, respectiv înființare străzi, numerotare, renumerotare imobile.

Totodată, cetățenii de pe raza comunei care au cărțile de identitate expirate sau care urmează să expire în următoarele 180 de zile, tinerii care împlinesc vârsta de 14 ani, precum și persoanele aflate în alte situații care impun eliberarea unui nou act de identitate și cei care solicită viză de reședință sunt invitați să se prezinte cu toate documentele necesare eliberării cărții de identitate la sediul Primăriei Cămărașu.

Pentru desfășurarea în bune condiții a activităților ce se impun în această etapă, premergătoare întocmirii cărții de identitate, respectiv de preluare a imaginilor, cererilor și documentelor necesare, funcționarii Direcției Județene de Evidență a Persoanelor beneficiază de sprijinul angajaților din cadrul Primăriei Cămărașu, precum și de colaborarea organelor de poliție locale.

În anul 2023, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj a întreprins 28 de activități de deplasare cu stația mobilă, la solicitarea primăriilor din județul Cluj.

Printre beneficiarii acestor acțiuni sunt locuitorii comunelor Gilău, Luna, Viișoara, Cămărașu, Tritenii de Jos, Feleacu, Căianu, Cojocna, Pălatca, Apahida, Călărași, fiind deservite astfel un număr total de 2 168 de persoane, dintre care 1 230 au depus cerere pentru eliberarea unui nou act de identitate în urma modificărilor survenite odată cu aprobarea Nomenclatorului stradal al comunelor. 

Te-ar putea interesa si

Comenteaza