Dilemă – când plantăm, Primăvara sau Toamna?

by Oana Spiru

Răspunsul acestei „dileme” îl găsim la Pepiniera Brazi Argintii

Plantele ornamentale CRESCUTE LA GHIVECE pot fi plantate TOT TIMPUL ANULUI !

Trecut și prezent

Încă din străbuni am fost educați că putem planta primăvara sau toamna. Pentru zilele noastre, considerând ca s-au produs modificări majore ale climei, anotimpurile nu mai sunt clare și nu mai putem tine cont de anotimpul în care suntem ci mai de graba de temperaturi.

Profesioniștii din domeniul plantelor ornamentale au stabilit, încă din anii 80, că se poate face o diferență între perioada de plantare și specia plantată, astfel noiembrie și martie se plantează foioasele, între octombrie și aprilie se pot planta foioasele ale căror frunze nu cad, iar din septembrie-octombrie și martie-aprilie se pot planta coniferele. 

Soluțiile secolului XXI

Datorita evoluției tehnologice, adoptate doar de anumiți producători de plante, în special plantele ornamentale, s-au dărâmat aceste bariere de timp și avem, în momentul de față, plante care se pot planta tot timpul anului, cu singura condiție: pământul sa nu fie înghețat. Aceste plante sunt crescute special pentru transplantare și diferă doar modul de creștere și îngrijire, nu speciile. Astfel, puteți găsi toate speciile de plante ornamentale, fie ele comune sau rarități, pe diferite dimensiuni și cu o prindere garantată!

Un astfel de caz am întâlnit și în Romania, unde am descoperit Pepiniera Brazi Argintii, probabil singura pepiniera care oferă Garanție de Prindere până la prima intrare în vegetație. Aceasta pepinieră, din Chichiș – Covasna, este specializată în cultivarea, creșterea și comercializarea de plante ornamentale la ghivece (conifere, arbori, arbuști, flori, etc.) însumând peste 700 de varietăți de plante de gradină. 

Secretul garanției de prindere este acela de a avea plante sănătoase, crescute cu cât mai puține intervenții chimice, în condiții naturale. Exista două categorii de plante care pot fi garantate, și anume:

Plantele la ghivece – unde planta are rădăcina întreaga datorita transplantării anuale de la ghivece mai mici în ghivece mai mariși plante la balot de pământ – unde planta a fost crescută înpământ, în vederea transplantării, și care, la fiecare 2-3 ani,planta se scoate și se replantează, fapt ce îi conferă tunderea rădăcinilor pentru a rămâne cat mai aproape de trunchi.

Cum se plantează corect?

Orice plantă ornamentală se plantează destul de ușor iar Pepiniera Brazi Argintii oferă sfaturi și suport, chiar serviciul de plantare. Recomandarea inginerului este de a face o groapă cu 20-30 cm mai mare în diametru și adâncime, se face un mix de 1:1 din pământul scos din groapă și substrat special pentru specia de plantat (exemplu: substrat de conifere, turba acidă, substrat de flori, etc.), se udă, se așează planta perfect pe verticalși la nivelul ghiveciului-balotului (fără a umbla la rădăcină), după care groapa se astupă treptat cu amestecul de pământ, tasând solul. Se udă la final, și pentru primele 2 săptămâni de la plantare se udă mai des, la 2-3 zile (de verificat și temperaturile și umiditatea din aer-eventuale precipitații).

Conform indicațiilor specialiștilor Pepinierei, se poate adăuga și produse de stimulare a înrădăcinării, îngrășământ cu eliberare prelungită și se recomandă tratamente de prevenție împotriva potențialilor dăunători sau boli.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza