De neoprit! CFR, campioana României pentru a 4-a oară la rând, după 1-0 cu Botoșani! Hegemonia ardelenilor se prelungește

by admin

CFR Cluj a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa FC Botoşani, şi a câştigat al patrulea titlu consecutiv de campioană a României şi al şaptelea din istoria sa. “Feroviarii” au mai câştigat campionatul în 2008, 2010, 2012, 2018, 2019 şi 2020.

FC Botoşani – CFR Cluj 0-1 (Ţigănaşu 53 aug.)  

Unica reuşită a meciului a venit după ce lovitura de cap, din careu, a lui Andrei Burcă a fost deviată în plasa porţii cu umărul de Ţigănaşu în minutul 53.

CFR Cluj va fi unica reprezentantă a României în Liga Campionilor. Ardelenii vor începe competiția în primul tur preliminar, iar celelalte trei formații din România vor evolua în Conference League, competiția înființată recent de UEFA – a treia valorică.

Echipa antrenată de Edi Iordănescu este prima care câștigă campionatul după ce ratează primul loc la intrarea în play-off, de la introducerea noului sistem competițional. FCSB a fost campioana sezonului regulat, cu 65 de puncte, unul mai mult decât CFR.

– 25 de victorii, opt remize și șase eșecuri a înregistrat CFR Cluj în acest sezon

Echipele utilizate:

FC Botoşani: Pap – Braun, Chindriş (Târşa ’82), Şeroni (Tîrcoveanu ’62), Ţigănaşu – Caia (Meleke ‘4), E. Florescu (Patache ’82), E. Papa – Ashkovski (Fili ’63), Ongenda, Al Mawas. Antrenor: Marius Croitoru

CFR Cluj: Arlauskis – Cr. Manea, Vinicius, Burcă, Camora – Sigurjonsson (Hoban ’76), Bordeianu, M. Gîdea (Păun ‘4/Pereira ’84) – Deac (Chipciu ’85), Debeljuh (Rondon ’85), Costache. Antrenor: Edward Iordănescu

Te-ar putea interesa si

Comenteaza