Dan Tarcea: “Nu putem să avem un oraș prietenos cu mijloacele de transport în comun, bibicliștii, pietonii, dar și cu mașini”/ “Avem nevoie de timp pentru a schimba mentalități”

by admin

Invitat în emisiunea “Servus, Cluj!”, viceprimarul Dan Tarcea a discutat despre problema traficului care le dă mari bătăi de cap majoritatea clujenilor. Dan Tarcea spune că Primăria Cluj-Napoca nu poate să le interzică clujenilor să-și folosească propriile mașini, însă îi poate determina pe aceștia să-și lase mașinile acasă, în favoarea mijloacelor de transport în comun. Prin urmare, municipalitatea tinde să ofere tot mai puține benzi cu scopul de a “scoate” mașinile din zonele predispuse aglomerației.

“Evident că, clujenii au opțiune. Noi nu îi putem condiționa sau nu le putem interzice clujenilor să-și cumpere mașină. Este dreptul lor să-și cumpere mașină, e dreptul lor să se bucure de ea. În schimb, ce putem să facem noi este să-i încurajăm, să îi determinăm prin măsuri administrative să lase mașina acasă, să foloseacă mijloacele de transport în comun sau alte mijloace alternative. Dacă vă uitați în zona centrală, astăzi este extrem de bine vascularizată zona benzilor pentru biciclete. În viitor, după ce vom termina și lărgirea străzii de pe Calea Mănăștur, vom avea bandă specială către Piața Mărăști. De asemenea va fi și pistă pentru biciclete. Direcția orașului este alta”, a explicat viceprimarul Dan Tarcea în emisiunea Servus, Cluj!.

Viceprimarul explică că este nevoie de timp pentru a putea fi schimbată mentalitatea, așa cum este de exemplu în Germania sau în Belgia: “Discutam cu o cunoștință care a stat într-un oraș din Belgia, la un prieten, și mi-a spus că acolo fiecare apartament are un loc de parcare, iar cine vrea să aibă două mașini nu locuiește acolo, se duce într-un loc cu posibilitate de parcare. (…)Acum aproape orice român își permite să-și cumpere o mașină. Că o plătește cu 500 de euro, 1.000 de euro sau cu 10.000, își permite o mașină”.

Din anul 2016 municipalitatea și-a propus să investească în tot ceea ce înseamnă mijloacele de transport în comun. Atunci a fost creată prima bandă pentru autobuze, din Piața Cipariu până la Mitropolie.

“Acolo am câștigat pe acel tronson de 400-500 de metri, timpul de parcurs al autobuzelor cu 50%. La fel se întâmplă acum și pe Splaiul Independenței. În orele de vârf, tramvaiul face 7,3 minute pe o porțiune de 500 de metri. În condiții normale, un om care merge pe jos face un kilometru în 7,3 minute într-un mers absolut normal. Nu este normal ca un tramvai/autobuz să facă dublul timpului decât dacă te-ai duce pe jos. Noi am translatat banda care este pe Splaiul Independenței pe Cardinal Iuliu Hossu.

Înainte era o singură bandă dinspre Mănăștur spre zona centrală. Acum sunt două benzi de circulație spre Opera Maghiară. Prioritizăm mijloacele de transport în comun. Nu putem să avem un oraș prietenos cu mijloacele de transport în comun, bibicliștii, pietonii și cu mașinile, deoarece nu încăpem acolo”, a încheiat Dan Tarcea.

Întreaga emisiune poate fi urmărită aici:

https://www.facebook.com/servuscluj.ro/videos/1338964519840130/

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

adrianpescaru 06/08/2021 - 08:29

mai Tarcea … sper ca nu tu vei fi ala care va schimba ,, mentalitatea ,, oamenilor ..!! ar fi un paradox !!!

Raspunde

Comenteaza