Dan Petrescu nu vrea locul lui Rădoi: “Când am fost LIBER nu m-a căutat nimeni”

by admin

Dan Petrescu respinge din start ideea de a-i succede lui Mirel Rădoi pe banca tehnică a echipei naţionale, reproşându-le celor de la FRF că nu l-au căutat în momentul în care era liber de contract şi ar fi avut dorinţa de a deveni selecţioner. 

Indicat cam de fiecare dată în momentul în care se căuta un selecţioner, Petrescu nu se gândeşte la preluarea României cât timp se află sub contract cu CFR Cluj şi se ţine departe de căutările federalilor: “Sunt antrenor la CFR Cluj eu. Am semnat un contract pe trei ani, când am fost liber nu m-a căutat nimeni. Acum sunt aici! Asta nu e problema mea (n. red – găsirea unui selecţioner), a declarat fostul fundaş dreapta al Generaţiei de Aur, în conferinţa de presă de dinaintea meciului cu Rapid. 

“Important e rezultatul, restul nu mai contează nimic. Important e că am bătut şi că avem o şansă acum să ajungem la baraj”, a mai spus Petrescu.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza