CTP Cluj introduce linii de transport în comun spre două noi localități din județ

by admin

Compania de Transport Public Cluj-Napoca a anunțat că va introduce linii de transport în comun spre două noi localități din zona metropolitană, respectiv Petreștii de Jos și Aiton. Noile rute de autobuz, care vor circula începând cu 6 iunie, sunt:

  • Petreștii de Jos – Cluj – Napoca, linia M71
  • Rediu – Aiton – Cluj – Napoca, linia M61

Stația Posada va deservi ca punct de  îmbarcare înspre aceste localități.

Programele de circulație au fost stabilite de UAT-urile menționate mai sus. Acestea vor fi ajustate în timp, în funcție de fluxul de călători și solicitări, pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor. 

Tarifele valabile pentru cele două comune sunt:

  • pentru Petreștii de Jos – preț bilet, 15 lei, abonament lunar, 300 lei
  • pentru Crăiești – preț bilet, 12 lei, abonament lunar, 280 lei
  • pentru Aiton –  preț bilet, 12 lei, abonament lunar 320 lei
  • pentru Rediu – preț bilet 14 lei, abonament lunar 340 lei

Toate abonamentele conțin și o linie în Cluj-Napoca, la alegere. De asemenea, se vor putea achiziționa și bilete intracomunale la prețul de 5 lei. Toate biletele și abonamentele pot fi achiziționate din centrele de ticketing ale companiei, prin încărcare pe un card de călătorie. Biletele vor putea fi achiziționate de asemenea și prin intermediul  POS-urilor din mijloacele de transport. Biletele în format de hârtie se vor putea procura de la centrul de ticketing Opera și de la șoferii autobuzelor ce vor opera pe cele două linii metropolitane.

Această inițiativă are scopul de a îmbunătăți accesibilitatea și mobilitatea  acestor două comunități și vine în urma unei colaborări strânse între  Primăria Cluj-Napoca, CTP Cluj-Napoca, Primăria Petreștii de Jos și Primăria Aiton.

Pentru a obține informații actualizate cu privire la orare, rute, stații și tarife, puteți consulta site-ul oficial al companiei www.ctpcj.ro și aplicația Tranzy.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza