Criza de rezultate continuă la CFR Cluj! Trupa lui Mandorlini, învinsă de Sepsi OSK cu 2-1

by Christian Suciu

CFR Cluj a fost învinsă de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-1 în meciul disputat duminică seara în cadrul etapei cu numărul 20 din Superligă. În urma înfrângerii, distanța în clasament dintre CFR și liderul FCSB s-a adâncit la 8 puncte.

Clujenii au deschis scorul în minutul 32 prin grecul Tachtsidis, ce a punctat cu un șut din afara careului în urma căruia oaspeții au reușit să controleze jocul până la finalul primei reprize. Covăsnenii au reușit egalarea în minutul 70 prin Kallaku, jucător introdus pe teren la pauză. Golul ce a decis victoria a lui Sepsi a fost marcat de un alt jucător venit de pe bancă, Vitalie Damașcan, ce înscris în minutul 85 cu un șut puternic din interiorul careului.

Antrenorul CFR-ului, Andrea Mandorlini, s-a arătat iritat după ce i-au fost cerute explicații privind rezultatele slabe înregistrate de clujeni în ultimele partide.

”Este greu de explicat, e greu de vorbit după acest meci. Am avut şansa de a face 2-0. Am suferit puţin, am condus cu 1-0, dar am făcut două greşeli şi am pierdut. Trebuie să ne îmbunătăţim compartimentul ofensiv pentru că golurile noastre sunt marcate de mijlocaşii centrali.

Am făcut multe greşeli în atac când puteam face 2-0. Consider că sunt un antrenor inteligent. De ce să fiu demis? Cine spune că rezultatele au fost proaste? Tu? Acum suntem foarte dezamăgiţi de acest rezultat, dar contează foarte mult următorul meci cu U Cluj”, a transmis în urma partidei, antrenorul italian al CFR-ului, Andrea Mandorlini

sursa: primasport.ro

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza