Continuă problemele pentru CFR. Un titular, scos din lot cu o zi înainte de confruntarea cu Sepsi

by admin

CFR Cluj a primit o veste proastă înaintea meciului de mâine, luni, cu Sepsi. Campioana Ligii 1 şi liderul campionatului nu va putea conta în partida cu formaţia din Sfântu Gheorghe pe Giedrius Arlauskis (33 de ani), accidentat. În locul său va intra, în foarte mare măsură, Cristian Bălgrădean.

CFR – Sepsi va fi transmis luni de la 19:00 pe Look Sport +

Potrivit TelekomSport, Arlauskis are probleme la aductori, motiv pentru care prezenţa sa în confruntarea cu Sepsi este imposibilă. În ultimul timp, CFR Cluj a tot avut probleme cu portarii şi iată că nici acum nu s-a rezolvat situaţia, astfel că Edi Iordănescu este nevoit să decidă titularul în funcţie de anumite aspecte care nu ţin de el.  

CFR Cluj s-a asigurat poarta pentru sezonul viitor. Ştefan Gadola, unul din principalii finanţatori ai ardelenilor, a anunţat că Giedrius Arlauskis (33 de ani) va rămâne cel puţin încă un sezon, până în vara lui 2022.

Lituanianul a revenit în Gruia la începutul lunii martie, după un scurt periplu la Al-Shabab. Oficialii speră să îl păstreze şi pe Cristi Bălgrădean, cel care a început titular sezonul.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza