Consiliul Județean va accesa bani europeni pentru modernizarea drumului ce duce spre o importantă zonă montană și turistică

by admin

Consiliul Județean Cluj a aprobat luni, 31 august 2020, proiectul privind „Modernizarea DJ 103K km 9+435 – km 35+155 – etapa I Elaborarea documentației tehnico-economice, pentru a fi depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică 2014-2020.

Proiectul vizează elaborarea documentației tehnico – economică pentru modernizarea unui sector de drum în lungime de aproximativ 26 de kilometri care traversează localitățile Agârbiciu, Dângău Mare, Dângău Mic, Râșca și Beliș.

„Modernizarea acestui drum are o importanță aparte întrucât va contribui atât la dezvoltarea localităților pe care le traversează cât și a acestei întregi zone turistice al cărei cel mai cunoscut obiectiv este stațiunea Beliș-Fântânele”, spune Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea gradului de accesibilitate și dezvoltarea economică a acestei zonei rurale cu un crescut potențial turistic, situată în proximitatea rețelei europene de transport TEN-T. De asemenea, reabilitarea acestui traseu va facilita accesul transportatorilor dinspre drumurile naționale înspre zona cuprinsă în proiect, constituind o alternativă viabilă, capabilă să contribuie la decongestionarea traficului auto pe anumite sectoare de drumuri naționale.

 Valoarea totală estimată pentru elaborarea documentației tehnico-economice este de 1.449.540 lei, din care 1.420.549,20 reprezintă suma nerambursabilă solicitată iar 28.990,80 lei contribuția proprie a forului administrativ județean.

În ceea ce privește finanțarea execuției propriu-zise a lucrărilor de reabilitare, intenția Consiliului Județean Cluj este de a accesa fonduri europene prin intermediul Programului Operațional Regional 2021-2027.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza