Consiliul Județean Cluj a finalizat modernizarea Drumul Băișorii

by Christian Suciu

Drumul Județean DJ107M- Drumul Băișorii a fost oficial inaugurat de Consiliul Județean Cluj. Acesta leagă DN1 E 60 la Luna de Sus, limită cu Județul Alba în localitatea Buru. Lucrările s-au desfășurat pe o lungime totală de 42 de kilometri iar valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 18 milioane de euro, dintre care 5 milioane reprezintă finanțare din fonduri europene.

”Noul Drum al Băișorii este acum la cele mai înalte standarde. Am finalizat Drumul Bistriței. Drumul Apusenilor este complet modernizat. Pe Drumul Tarniței se circulă în cele mai bune condiții. De la Margău la Mânăstireni se circulă precum în Vest. 1200 de kilometri de drumuri județene au fost modernizați sau reabilitați. Practic, distanța de la Cluj-Napoca la Munchen.

Aproximativ 250 de localități beneficiază de drumuri modernizate. Spre satisfacția mea, ne apropiem de 100% drumuri județene asfaltate. Vă invit să le parcurgem împreună! Sunt realități, nu vorbe! marea mea satisfacție este că se circulă la fel sau mai bine decât pe cele naționale. Mai bine poate și pentru că acestea ne oferă șansa de a vedea frumusețile județului, de la satele bine gospodărite, până la natura superbă.. În toate colțurile Clujului. Plăcut și confortabil.”,a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

FOTO:

Modernizarea și reabilitarea drumului județean 107M prezintă o importanță aparte atât pentru localnici, din perspectiva numeroaselor localități pe care le traversează, cât și pentru turiștii care vizitează zona montană a Clujului.

Acesta face o legătură directă între drumurile naționale DN 1 (E60) și DN 75 care asigură accesul spre municipiul Cluj-Napoca și spre județul Bihor (DN 1), respectiv spre municipiul Turda și spre județul Alba (DN 75). De asemenea, acest drum județean traversează una dintre cele mai pitoreşti zone montane și turistice din judeţul Cluj, o zonă de mare interes din acest punct de vedere.

De o complexitate ridicată, lucrările au constat în intervenția pe o lungime efectivă de 41,066 a tronsonului vizat, începând de la fundația drumului și terminând cu asfaltarea acestuia în două straturi, respectiv binder și strat de uzură. Acesta este primul drum județean din Județul Cluj care beneficiază de îmbrăcăminte asfaltică modernă stabilizată cu fibre la stratul de uzură.

Lucrările de modernizare au vizat, totodată, 16 poduri dintre care nouă au fost construite și 7 reabilitate. În ceea ce privește lucrările de asigurare a scurgerii apelor, au fost realizate șanțuri și rigole betonate în lungime de 28.474 metri liniari, drumuri în lungime de 1515 metri liniari precum și 21.996 ml de șanțuri de pământ și 547 ml de ziduri de sprijin în vederea consolidării sectoarelor de drum.

De asemenea, lucrările de modernizare au vizat și realizarea au vizat realizarea a 945 de accese betonate la proprietăți și reabilitarea a 170 de racordări cu drumurile laterale. În vederea asigurării siguranței circulației, au fost montați 11.560 ml de parapete de protecție și 865 de indicatoare rutiere, drumul beneficiind de marcaje rutiere pe toată lungimea

Te-ar putea interesa si

Comenteaza