Concertul lui Placido Domingo, amânat din motive de sănătate!

by Bianca Baraboi

Din cauza unor probleme de sănătate, tenorul Placido Domingo nu va mai putea susține concertul, din această săptămână, din BT Arena.

Legendarul tenor Placido Domingo a fost nevoit să-și anuleze, din motive medicale, cele două concerte extraordinare pe care urma să le susțină pe 23 februarie 2024, la BT Arena din Cluj Napoca, de la ora 19.30, şi pe 26 februarie, la Sala Palatului din Bucureşti, de la ora 19.30, au informat organizatorii.

De sâmbătă seara, maestrul Domingo s-a simțit rău și a făcut febră. Conform unui document medical oficial, eliberat la Madrid, și pus la dispoziția organizatorilor concertelor care erau programate să aibă în loc în România, Placido Domingo a fost diagnosticat cu bronșită acută cu probabilă suprainfecție bacteriană, perioada de refacere recomandată pentru un pacient în vârstă de 83 de ani cu comorbidități,  fiind de cel puțin 10 zile, mai precizează aceeași sursă.

Organizatorii concertelor din România vor anunța în cel mai scurt timp datele de reprogramare pentru concertele de la Cluj și București.

„Sunt teribil de trist că trebuie să anulez în acest moment, mai ales pentru inconveniențele pe care acest lucru le provoacă tuturor celor care au plănuit deja să vină la concerte. Ele sunt doar amânate şi deja căutăm noi date pentru a le programa.” , a declarat legendarul tenor.

În urma amânării celor două spectacole, biletele achiziționate vor fi valabile pentru ediția reprogramată.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza