Cod galben de inundații pe râurile din mai multe județe, inclusiv din Cluj

by admin

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis un cod galben de inundații pentru bazinele hidrografice din nouă județe. Avertizarea va intra în vigoare astăzi, la ora 13:00, și este valabilă până la ora 22:00. În acest interval, spun hidrologii, se pot depăşi cotele de atenţie pe anumite râuri din judeţele: Alba, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa.

Codul galben vizează râurile din bazinele hidrografice: Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava – amonte S.H. Brănişca (judeţele: Alba, Sibiu şi Hunedoara), Timiş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni – amonte Ac. Pucioasa (judeţul Dâmboviţa).

Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare duminică, în intervalul orar 16:00 – 20:00, pe unele râuri mici din judeţele Hunedoara şi Alba.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza