Coaliția s-a pus de acord privind comasarea alegerilor! Liste comune la europarlamentare, separate la alegerile locale

by Christian Suciu

Liderii coaliției PNL-PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, au anunțat în cursul zilei de ieri comasarea alegerilor europarlamentare și locale dina cest an. Decizia de comasare a fost luată în urma consultărilor interne la nivel de partid, precum și între membrii coaliției.

”Decizia coaliției este de a comasa cele două runde de alegeri. Această decizie a urmat unui proces prin care fiecare dintre noi am consultat birourile de conducere politică ale partidelor, ne-am reunit apoi în coaliție și suntem prezenți pentru a prezenta această decizie finală, care, dincolo de comasare, prevede ca la nivelul alegerilor locale fiecare partid să candideze prin forțe proprii iar pentru alegerile europarlamentare să existe o listă comună.”, a declarat Nicolae Ciucă ca urmare a deciziei de comasare.

Astfel, alegerile locale și cele europarlamentare ar urma să aibă loc pe data de 9 iunie, în timp ce primul tur al alegerilor prezidențiale va începe cu data de 8 septembrie. În ceea ce privește alegerile parlamentare, acestea vor avea loc la termenul obișnuit,8 decembrie.

”Am decis comasarea alegerilor, în urma unui vot politic. Decizia de comasare nu este antidemocratică, din contră este un vot în plus pentru democrație și pentru o reprezentare corectă în fața românilor”, a afirmat Premierul Marcel Ciolacu.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza