Clujul, răvășit de furtunile de la începutul lunii! Numeroase drumuri și culturi afectate

by Christian Suciu

Drumurile și podețele Clujului au fost grava afectate în urma perioadei de secetă și a averselor abundente din debutul lunii Iulie. Cele mai afectate localități au fost comuna Țaga, Râșca și Geaca potrivit informațiilro furnizate de Instituția Prefectului și Comitetul Pentru Situații de Urgență.

În urma furtunilor abundente străzile comunei Țaga au suferit pagube considerabile în timp ce în comuna Geaca scurgerile de pe versanți a 6 drumuri de exploatație au fost afectate. De asemenea, ploile au lovit puternic și comuna Râșca, afectând mai multe drumuri dar și zidul de Sprijin de pe Valea Fericirii sau podețul DC 118-Râșca-Dealu Mare-Lăpuștești ce a fost distrus în urma calamităților naturale.

”Instituţia Prefectului-Judeţul Cluj va sprijinii demersurile unitățiilor administrativ teritoriale afectate, mentionate mai sus, la structurile centrale de decizie: Ministerul  Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administraţiei, Compania Națională de Investiții, în vederea obtinerii de fonduri financiare pentru refacerea elementelor de infrastructură și altor obiective care au suferit pagube în urma calamitățiilor naturale.” a comunicat Instituția Prefecturii.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza