Clujul îmbracă straie de sărbătoare, dar fără târg de Crăciun, patinoar sau petreceri de Revelion

by admin
Sursă: Târgul de Crăciun Cluj-Napoca

În acest an, ”familionul” rămâne acasă. Doar bradul de Crăciun şi instalațiile luminoase vor oferi oraşului atmosfera tradițională de sărbători. Primăria a decis, în contextul pandemiei, că niciun fel de activităţi nu vor anima în această perioadă centrul Clujului, nici măcar cele în aer liber.

Dacă în ceilalţi ani copiii se puteau bucura de patinoar şi de diverse jocuri sau concerte organizate în inima orașului, de data aceasta va trebui să se mulțumească doar cu bradul de Crăciun. Deși era unul dintre principalele puncte de atracție în sezonul rece, nu vom mai avea patinoar în jurul statuii lui Matei Corvin, căsuţele din lemn, de unde lumea putea să se delecteze cu vin fiert sau deliciosul kurtos, nu vor mai fi instalate și nici nu vor mai răsuna colinde de pe scena care umplea în trecut Piața Unirii.

Rămâne doar să păstrăm amintirile şi fotografiile din anii precedenţi şi să sperăm că lucrurile vor reveni la normal cât de curând posibil. Între timp, ne putem plimba cu cei dragi şi admira decorul de Crăciun, doar cu respectarea normelor de siguranţă!

Te-ar putea interesa si

Comenteaza