Cluj-Napoca va avea un nou hub artistic și cultural regional, pe fosta platformă Carbochim

by Christian Suciu

Cluj-Napoca este unul dintre cele mai vibrante orașe din România și, cu siguranță, o destinație favorită pentru petrecerea timpului liber. Experiența amatorilor de concerte și a pasionaților de cultură este pe cale să se îmbogățească odată cu transformarea platformei industriale Carbochim într-un proiect mixed-use, care va integra, în premieră pentru acest tip de investiții, un centru de arte performative, dar și concepte inedite de entertainment pentru copii și tineri. Întregul proiect presupune o investiție de peste 500 de milioane de euro, iar Clujul va beneficia în premieră de un concept semnat de arhitecții olandezi de la UNStudio, birou cu proiecte spectaculoase în toată lumea.

Transformarea platformei Carbochim a presupus ca prim pas relocarea fabricii și retehnologizarea ei, procese pe care compania IULIUS le-a derulat fără perturbarea activității. Pe terenul degrevat de funcțiunile industriale, aproximativ 14 hectare, IULIUS propune un proiect de regenerare urbană care va integra o importantă suprafață de retail, un spațiu independent dedicat artelor performative, administrat de mediul cultural local, și un parc impresionant, care înglobează suprafețe verzi amenajate de aproximativ 5 hectare, incluzând o grădină japoneză, amenajată cu flori, arbori și arbuști specifici, care vor încânta vizitatorii în orice anotimp. 

Abordarea propusă de IULIUS este inedită, pentru că proiectul păstrează singurele elemente industriale identificate de specialiști ca fiind cu relevanță de patrimoniu existente pe fosta platformă, care vor fi restaurate și reconvertite în spații culturale și de coworking. Una dintre acestea este hala cu arcade, care va deveni centru de arte performative, a cărui activitate va fi gestionată de mediul cultural clujean. În cadrul acestuia vor fi găzduite, printre altele, festivaluri și concerte, târguri de design și tematice, expoziții de arte vizuale, programe de educație culturală, artistică și științe exacte. De asemenea, clădirea de cărămidă roșie, cunoscută pe plan local ca imagine principală a uzinei, va fi menținută în proiect și va găzdui o funcțiune administrativă și de coworking.

Clujenii vor avea ocazia să se bucure și de o sală de spectacole nouă, care va fi administrată tot de mediul cultural local și care va găzdui programe pentru copii și publicul larg, puse în scenă de companii de teatru independente și de stat din Cluj-Napoca, iar spațiile pentru evenimente în aer liber vor adăuga farmec timpului petrecut în cadrul natural.

Experiențe imersive și interacțiune socială

Noul proiect este family-friendly, toate componentele sale fiind gândite în acest sens, de la parcul unde copiii se vor putea juca și unde vor fi amenajate spații pentru activități specifice, până la soluții indoor, cum este noul concept de entertainment în premieră în regiune, de mare amploare, cu zone de cățărare, trambuline, circuite cu obstacole, zone de gaming, experiențe imersive și simulatoare. Un alt centru de distracție va fi amenajat pentru copiii de vârstă preșcolară și școală primară, cu activități care dezvoltă creativitatea, gândirea logică, atenția, dexteritatea și aptitudinile de socializare. 

Toate acestea sunt gândite să corespundă așteptărilor clujenilor, care își doresc soluții de calitate pentru petrecerea timpului liber, focusate pe copii, tineri și familie.

În plimbare pe malul Someșului, dintr-un nou parc

Proiectul se diferențiază prin parcul generos, care va include amenajarea unor zone de promenadă, spații de relaxare și facilități sportive, dar rezonează și cu masterplanul Municipalității de amenajare a culoarului verde – albastru al orașului. Asta pentru că își propune să deschidă fosta incintă industrială către public, oferindu-i acces la Someș. Dezvoltatorii ar putea amenaja și malul aferent râului, în conformitate cu decizia administrației locale. De asemenea, malul, în prezent inaccesibil, va fi o destinație nu doar pentru pietoni, ci și pentru bicicliști, pentru că sunt prevăzute piste de ciclism în cadrul proiectului, pe linia Someșului, dar și pe străzile perimetrale care vor fi modernizate și pe podul rutier și pasarelele pietonale create prin intermediul demersului.  

De altfel, parcul va fi o atracție în sine, pentru că va fi amenajat cu 700 de arbori maturi și peste 100.000 de plante decorative, dar și pentru că va găzdui evenimente foarte variate, așa cum știm că se întâmplă și în Iulius Parc, spațiu amenajat de aceeași companie. 

Proiectul de regenerare urbană propus de IULIUS aduce la Cluj-Napoca o abordare specială în materie de arhitectură și urbanism, având în vedere că semnatarii conceptului sunt olandezii de la UNStudio, un nume recunoscut în topurile arhitecturii mondiale. 

Te-ar putea interesa si

Comenteaza