Cluj-Napoca: rata de incidență scade semnificativ de la o zi la alta. În ce condiții vom putea scăpa și de restricțiile din week-end

by admin

Rata de infectare cu noul coronavirus continuă să scadă în Cluj-Napoca. Conform datelor publicate de către Direcția de Sănătate Publică, astăzi, 19 aprilie, rata incidenței în municipiu a coborât la 5,26 cazuri la mia de locuitori, de la 5,49 înregistrată duminică.

Restricțiile suplimentare rămân însă în vigoare pe durata weekendului, de vineri până duminică. În aceste zile magazinele au program de funcționare până la ora 18:00, iar circulația în afara locuinței este interzisă după ora 20:00. Oamenii pot ieși după această oră doar pentru motive temeinice, cum ar fi deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, deplasarea pentru îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie. 

Aceste restricții se vor aplica în fiecare sfârșit de săptămână, până când rata de infectare cu COVID-19 va scădea sub 3,5 cazuri la mia de locuitori.

Rata incidentei cumulative a COVID-19 la 1000 locuitori pe localitati (UAT) la data de 19.04.2021 pentru perioada 02.04.2021-15.04.2021

Te-ar putea interesa si

Comenteaza