CLINCENI – CFR CLUJ, DE LA 18:00, LIVE PE LOOK PLUS

by Cristina Mihaila

Campioana Ligii 1, CFR Cluj, ia startul în ediţia 2020/2021, duminnică, la ora 18:00, contra celor de la Academica Clinceni, în deplasare. Meciul poate fi urmărit în direct pe Look Plus.

LIVE pe Look Plus: Clinceni – CFR Cluj, de la ora 18:00

Între meciurile din primele două tururi preliminare ale Ligii Campionilor, CFR Cluj joacă pe terenul Clinceniului, în faţa unei echipe care nu i-a pus nicio problemă în ediţia trecută a campionatului. CFR Cluj a învins-o pe Clinceni atât în turul sezonului regulat, cu scorul de 4-1, cât şi în returul din Gruia, la scor de neprezentare.

La mijlocul acestei săptămâni, CFR Cluj a obţinut calificarea în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Campioana României a trecut cu 2-0 de campioana Maltei, Floriana, la capătul unui meci mai greu decât părea la prima vedere. Mike Cestor şi Cătălin Golofca au marcat golurile echipei lui Dan Petrescu. Pentru CFR Cluj urmează o partidă mult mai dificilă în faţa campioanei Croaţiei, Dinamo Zagreb, miercuri, 26 august, în Gruia.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza