Claudiu Petrila, jucătorul CFR-ului nu duce lipsă de oferte de la alte cluburi

by Christian Suciu

Claudiu Petrila(21 de ani) a impresionat în acest an în tricoul campioanei CFR Cluj. Tânărul fotbalist a bifat 34 de partide în toate competiţiile în actuala stagiune şi a intrat în circuitul echipei naţionale.

Prestaţiile sale au atras atenţia mai multor echipe. Preşedintele clubului, Cristi Balaj a dezvăluit că există interes, dar a dorit să păstreze confidenţialitatea cu privire la o eventuală sumă de transfer.

” Pentru Petrila deja există oferte. Nici nu ştiu cât contează cu cât ai vinde un jucător, important e ce oferte primeşti pe el. Discuţiile acestea sunt confidenţiale. Nu am primit acceptul acelor echipe să divulgăm suma de transfer.

În momentul acesta, nu suntem mulţumiţi de sumă şi acesta este motivul pentru care Petrila încă este la CFR Cluj. Nu comentez (dacă suma cerută în schimbul lui Petrila este asemănătoare cu cea a transferului lui Dennis Man la Parma, 13 milioane de euro). E o capcană în care nu intru. Ar însemnă să vorbim de sume, exact ceea ce evit.” a declarat Președintele Cristi Balaj pentru Digisport.

sursa:looksport.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza