Cinci motive pentru care România se află pe locul 1 în UE la numărul de decese din cauze prevenibile și din cauze tratabile

by Oana Spiru

Deputatul PSD de Cluj și profesorul Patriciu Achimaș Cadariu a analizat motivul pentru care România se află pe locul 1 în Uniunea Europeană la numărul de decese din cauze prevenibile și din cauze tratabile. Aceste date apar în raportul Starea Sănătății în Uniunea Europeană pe anul 2023.

Potrivit acestui raport, cheltuielile noastre cu sănătatea pe cap de locuitor sunt cele mai scăzute la nivelul UE, în vreme ce doar unul din trei români plătește asigurare de sănătate.

“Dacă mă gândesc la rezultatele Testului Pisa, aș zice că se corelează destul de bine cu acest raport pe sănătate. Nu putem să ținem pasul cu societățile din Uniunea Europeană cu care ne comparăm câtă vreme nu am făcut schimbări de substanță”, subliniază prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, medic primar, supraspecializare ginecologie oncologică şi chirurgie oncologică (Institutul de Oncologie din Cluj). 

Câteva dintre motivele pentru care profesorul Achimaș-Cadariu crede că am ajuns aici:

1. O mare parte din banii alocați sănătății se duc către instituții care nu produc sănătate

“Probabil jumătate sau un procent enorm de bani se pierd în centre care nu produc sănătate, ba mai mult, în centre care fac lucrurile greșit, astfel încât mai mult de jumătate din pacienți ajung în centrele mari unde uneori problema este mai dificil de rezolvat. Din păcate, și în oncologie mai vedem cazuri tratate greșit, chiar și în centre universitare”.

2. O altă problemă derivă din partea de educație

„Speranța de viață redusă este și rezultatul absenței orelor de educație pentru sănătate din școli. Ar fi de dorit ca unele lucruri să se învețe la școală: reguli de igienă, prevenirea bolilor, momentul în care trebuie să te prezinți la medic, cum să ai grijă de sănătatea ta, în general”.

3. Exodul medicilor

“O mare parte a absolvenților este din păcate pierdută pentru societate pentru că emigrează. E clar că și acolo pierdem bani dar pierdem mai ales creier. Ar fi bine să formăm un număr de absolvenți asemănător cu cel din universitățile din vest, să-i menținem pe toți, să avem capacitatea de a-i pregăti și de a face performanță”

4. Subfinanțarea sistemului

“Problema nu e doar subfinanțarea, ci întregul context al funcționării sistemului. Pacienții trebuie să aducă în spital diverse materiale sanitare.  Și cum să nu aduci când bugetul și susținea financiară e cea mai mică din UE?

O operație costă în Romania cam cât în Germania – ai de achitat energie electrică, ai nevoie de aparatură dacă dorești aceeași performanță, ai nevoie de materiale sanitare de aceiași calitate. Suntem deja într-o zonă utopică – cum să obții aceeași calitate dacă plătești de nu știu câte ori mai puțin? În altă ordine de idei, este foarte rău că în spitale diferite se lucrează mai mult sau mai puțin și se încasează aceleași salar. Atâta timp cât performanța nu este remunerată corect, avem o problemă”.

5. Absența unor programe pentru bolile cronice netransmisibile sau lentoarea cu care cele existente se implementează

“Crește numărul de cazuri de cancer – de aceea am pornit la drum și cu Planul Național de Control și Combatere a Cancerului. Generațiile decrețeilor se apropie de vârsta de risc. Generații foarte mari vor atinge vârsta de risc în următori 10-20 de ani. Dacă nu ne vom pregăti cu planul, cu un plan de luptă împotriva bolilor cardiocerebrovasculare, pur și simplu ne vom trezi cu și mai multe cazuri – raportul pe sănătate va arăta mai rău peste 5 ani”.

În concluzie, a spus deputatul Patriciu Achimaș Cadariu, “atâta vreme cât rămânem în aceeași paradigmă în care împărțim bugetul alocat sănătății către toate centrele din România indiferent de performanță, atâta vreme cât nu stimulăm performanța și nici măcar nu o cuantificăm, atâta vreme cât unii plătesc contribuții la sănătate, alții nu plătesc, vom rămâne în aceeași situație. O schimbare a sistemului înseamnă o reformă administrativă, o reformă a administrației publice și pe cale de consecință va urma și reforma sănătății și a sistemului de învățământ”.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza