CFR pregătește 3 transferuri după înfrângerea din Cupă împotriva Universității Craiova

by admin

CFR Cluj se pregăteşte să mai facă trei transferuri! Ardelenii nu au terminat perioada de mercato, iar acum sunt pe cale să aducă alţi trei jucători, în speranţa că Dan Petrescu va reuşi să facă din nou o echipă extrem de solidă, care să ia un nou titlu şi să se bată, apoi, pentru un loc în grupele Ligii Campionilor!

Cristi Dulca a declarat în emisiunea Fotbal Look, de pe postul Look Sport +, că are informaţii din interiorul clubului, cum că echipa CFR Cluj este pe cale să mai aducă încă trei jucători. Unul dintre ei ar putea fi chiar fiul lui Cristi Dulca, Marco Dulca (mijlocaş, 22 de ani, foto principal), de la Chindia Târgovişte.

Cristi Dulca a fost sunat de patronul CFR-ului, Neluţu Varga, pentru a-l întreba de Marco, iar apoi au început discuţiile între cluburi, între CFR şi Chindia.

”Avem prieteni comuni, eu şi Dan Petrescu, am şi copilărit împreună, e un om care pune suflet în tot ce face. Eu zic că pe el personal, şi nici pe patron, nu-i interesează nici Conference League, nici Europa League. Ei vor în grupele Ligii Campionilor. Din informaţiile mele, vor mai veni trei jucători, foarte buni. Într-o săptămână, cel mult. Eu cred că Neluţu cu Dan Petrescu vor face transferuri importante, vor aduce jucători.

99% vor veni trei jucători. Eu ştiu cât de pătimaş e Neluţu Varga şi vrea să facă echipă puternică. Sunt fronturi multe şi e nevoie de concurenţă. Neluţu m-a sunat să mă întrebe de Marco. Apoi cluburile au discutat”, a declarat Cristi Dulca, la Fotbal Look.

U Craiova s-a impus în faţa celor de la CFR, 1-0, şi s-a calificat în optimile Cupei României.

Chiar dacă Craiova a început bine tactic şi a dominat, jocul acestora nu a strălucit deloc. Ocaziile mari lipsind cu desăvârşire. În minutul 8 au avut parte de prima fază periculoasă, care nu s-a concretizat. Markovic a trimis peste poartă din câţiva metri. Oltenii au reuşit să bage mingea în plasă în minutul 21, dar din ofsaid, iar scorul a rămas neschimbat. Apoi a urmat o perioadă fără evenimente notabile. 

Şi în cea de-a doua repriză, oltenii au fost cei care au început mai periculos. Chiar în minutul 46 au avut o ocazie de a marca, prin Marius Constantin. Surpriza a venit abia în minutul 63. Francezul Lyes Houri a marcat un gol superb de la distanţă şi i-a adus pe olteni în avantaj. Ardelenii au venit rapid cu o replică şi au fost aproape de a marca printr-o lovitură de cap a lui Cestor, dar intervenţia decisivă a lui Lazăr a făcut ca oltenii să rămână în avantaj. 

Echipa lui Reghecampf nu a strălucit, dar a jucat mai bine şi a obţinut calificarea în final.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza