CFR – FCSB 1-0. Trupa lui Dan Petrescu s-a distanțat în campionat la 7 puncte de marea rivală. Vezi ce a declarat Arlauskis în legătură cu viitorul său

by admin

CFR Cluj – FCSB 1-0 (Popescu, 23′ autogol)

Trupa lui Dan Petrescu se distanțează în campionat în faţa marilor rivali de la FCSB. Partida a fost dominată de oaspeţi, care au avut mai multe ocazii, însă nu au reuşit să marcheze decât în proprie poartă, prin Ovidiu Popescu, în minutul 23, care a deviat nefericit o lovitură de colţ.

De departe omul meciului a fost portarul Arlauskis, care a salvat şuturile lui Man, Coman şi Tănase. Lituanianul a fost ajutat şi de defensiva ardeleană, care s-a ridicat din nou la înălţime, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre compartimentul ofensiv, care a avut doua 2 şuturi pe poartă, fără prea mari probleme pentru Andrei Vlad, care a scos fără emoţii.

Ultimele minute au fost extrem de palpitante, în care trupa lui Vintilă s-a aruncat cu tot efectivul în careu, fără succes însă, iar CFR se desprinde la 7 puncte avans în fruntea Ligii 1, în timp ce FCSB rămâne pe 2, la egalitate cu Universitatea Craiova, ce are însă un meci mai puţin disputat, după ce partida cu FC Botoşani a fost amânată.

Giedrius Arlauskis: „A fost un meci important şi e bine că am luat cele 3 puncte. Săptămâna care vine o să iau o decizie în privinţa contractului, o să spun după 15 iunie. Acum nu vreau să vorbesc despre viitorul meu. Trebuie să o luăm pas cu pas. Ne gândim la meciul următor ”.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza