CFR Cluj, ținută în șah de Dinamo pe Național Arena! Mandorlini: ”Au avut o evoluție de apreciat”

by Christian Suciu

Dinamo a reușit să o blocheze pe CFR Cluj în meciul disputat ieri pe Arena Națională în cea de-a 12-a etapă a Superligii, încheiat la scorul de 1-1. Dinamoviștii au deschis scorul prin Abdallah după doar 10 minute de joc însă clujenii au restabilit egalitatea în partida secundă prin Daniel Bîrligea. Elevii lui Mandorlini au fost dominați în prima repriză de trupa lui Ovidiu Burcă însă și-au revenit în actul secund al partidei reușind să salveze un punct din confruntarea cu echipa bucureșteană

”Este o senzaţie puţin neplăcută. În prima repriză nu ne-am descurcat prea bine, le-am spus şi băieţilor, cum am făcut şi duminică cu Sepsi… Prima repriză nu a fost bună, dar în a doua ne-am creat ocazii.

Portarul lui Dinamo a fost foarte bun, a trebuit să şi riscăm. Pe măsură ce trecea timpul eram tot mai convins că putem câştiga meciul… E puţin neplăcut, dar trebuie să o felicit pe Dinamo, a avut o evoluţie de apreciat.”, a transmis în urma partidei, antrenorul lui CFR Cluj, Andrea Mandorlini.

La finalul etapei, CFR Cluj rămâne la 4 puncte distanță de liderul clasamentului FCSB în timp ce dinamoviștii acumulează nouă puncte dar rămân pe penultimul loc din clasament.

sursa: primasport.ro

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

”Au avut o evoluție de apreciat” – Observator24.ro 09/10/2023 - 09:57

[…] Citeste mai mult […]

Raspunde

Comenteaza