CFR Cluj pleacă neînvinsă de la Craiova însă Dan Petrescu și-a avertizat jucătorii după meci:” Mai bine bag juniori decât jucători care nu dau tot pentru echipă!”

by Christian Suciu

CFR Cluj a înregistrat al doilea rezultat de egalitate în partida disputată ieri seara împotriva Universității Craiova în cea de-a doua etapă a Play-Off-ului Superligii. Meciul de pe ”ion Oblemenco” s-a încheiat 1-1 după ce clujenii au deschis scorul prin croatul Lovro Cvek în minutul 69 iar gazdele au egalat după doar trei minute prin vârful bosniac Elvir Koljic.

Tehnicianul de 55 de ani al CFR-ului, Dan Petrescu s-a arătat mulțumit de rezultatul obținut e gruparea sa însă nu și de evoluția jucătorilor săi, care s-au lăsat dominați copios de gruparea olteană în ultimele 20 de minute ale partidei.

” A fost un meci foarte greu. Ştiam că echipa mea nu va fi bine astăzi, clar, după atâtea probleme. Dacă îmi spuneai înainte de meci că facem egal, aş fi fost mulţumit. Nu ştiu ce echipă va câştiga sau va face egal aici. E un teren foarte greu, o echipă cu o bancă foarte bună. Până în minutul 75, nu ştiu dacă a avut vreo ocazie mare Craiova. După ce am luat golul, din păcate, am căzut. Cei care au intrat de pe bancă nu au adus nimic. Poate Hoban, cu experienţa lui.

Nu mai avem acea bancă solidă, unii jucători s-au relaxat și par deja în vacanță. O să avem discuții cu mai mulți jucători după acest meci pentru că nu se poate să intri în teren așa cum au făcut-o astăzi, mai bine bag juniorii!” a transmis Dan Petrescu după cele 90 de minute pe stadionul ”Ion Oblemenco”.

”Bursucul” clujenilor a atins, prin meciul de la Craiova, borna de 700 de meciuri în cariera profesionistă de antrenor și i-a părut rău că elevii săi nu i-au putut aduce o victorie pentru a sărbători această performanță.

” Astăzi am ajuns la 700 de meciuri în carieră și îmi doream mult o victorie cu această ocazie. Nu știu câți antrenori români vor mai ajunge la această cifră în carieră. Dacă mai pun și amicalele cred am deja 1000 (râde). Normal că am stres și sunt nervos, așa am trăit multe meciuri din carieră și speram ca și acesta să fie o victorie.” a mai adăugat antrenorul Dan Petrescu după partida cu numărul 213 pe banca tehnică a clujenilor.

sursa: primasport.ro

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

Comenteaza