CFR Cluj părăsește Cupa României după o înfrângere fără drept de apel în fața lui Sepsi OSK! Dan Petrescu:” A existat o singură echipă pe teren”

by Christian Suciu

CFR Cluj a fost eliminată din semifinalele Cupei României după meciul de ieri pierdut în fața celor de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe la scor de neprezentare. La finalul partidei, antrenorul clujenilor Dan Petrescu a recunoscut superioritatea celor de la Sepsi precum și faptul că oboseala acumulată de jucătorii săi în cele 57 de meciuri disputate își spune cuvântul.

Covăsenii au deschis scorul în minutul 10, după o lovitură de cap a mijlocașului Nicolae Păun iar apoi și-au majorat avantajul prin Marius Ștefănescu ce a reluat în poarta lui Scuffet o minge primită de la Dumitrescu. Pe finalul reprizei clujenii au rămas în 10 după ce Burcă îl faultează în care pe Safranko iar gazdele primesc penalty dar clujenii scapă fără gol după ratarea lui Cosmin Matei. Repriza a doua nu aduce schimbări semnificative în jocul clujenilor care mai încasează un gol dintr-o lovitură de 11 metri după ce șutul ratat al lui Ștefănescu pune mingea în fața lui Rondon care înscrie calm în plasa clujenilor.

În ciuda rezultatului dezamăgitor, tehnicianul clujenilor a explicat cu calm, cauzele eșecului echipei sale și a admis că echipa adversă, o specialistă a acestei competiții, își merită locul în finala competiției.

” A existat o singură echipă, asta e realitatea. Jucătorii de la meciul cu Farul nu şi-au revenit. Am avut mult stres la meciul cu Farul, drumul de la Constanţa a fost lung. Ieri am venit de la Cluj, alte 5 ore cu autocarul.

Se vedea că vor, dar nu pot. Burcă mi-a zis că nu putea să alerge. Poate e greşeala mea, trebuia să bag mai mulţi jucători odihniţi. Am arătat mai bine în 10 oameni. De asta îmi pare rău astăzi, că trebuia să bag 7-8 jucători noi faţă de meciul cu Farul. Dar am zis să respectăm competiţia.

E al 57-lea meci, suntem foarte obosiţi. Nu ştiu cum o vom scoate la capăt. Camora a intrat după accidentare, Burcă era foarte obosit. Acolo s-a pierdut meciul, la cartonaşul roşu. Chiar dacă era 2-0, nu se ştie niciodată.

Cei de la Sepsi au meritat, sunt specialiştii Cupei, le doresc succes.” a transmis Dan Petrescu la finalul celor 90 de minute.

Cea de-a doua semifinală, dintre Universitatea Cluj și UTA Arad, se va disputa astăzi pe Cluj Arena de la ora 19:00. Meciul va putea fi urmărit pe Prima Sport 1 și pe platforma Primaplay.ro.

sursa: primasport.ro

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza