Cetățean italian, reținut pentru deținere și trafic de droguri în Cluj-Napoca. Zeci de grame de canabis, dar și câteva bunuri materiale au fost descoperite asupra sa

by admin

În cursul zilei de 8 septembrie, polițiștii Biroului de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au desfășurat acțiuni specifice, pentru prinderea, în flagrant delict, a unui bărbat, de 26 de ani, cetățean italian, bănuit de trafic și deținere de droguri de risc. Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore.

“Din cercetări a reieșit că în perioada mai 2020  – august 2021, bărbatul a procurat și comercializat droguri de risc către mai multe persoane. Totodată,  începând cu luna iulie a anului 2019, acesta a procurat și deținut în vederea consumului propriu droguri aparținând aceleiași categorii.

În urma unei percheziții domiciliare, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 50 de grame de canabis, 5 telefoane mobile și un laptop, 30.000 de lei, 4 grindere, un aparat de vidat, un cântar electronic și 3 recipiente cu urme de substanță vegetală.

În urma probatoriului administrat, față de bărbat, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore.

Ieri, bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, care a emis mandatul de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza