“Certificatul verde digital” a fost propus de Comisia Europeană pentru facilitarea călătoriilor în interiorul UE. Ce beneficii va avea acesta

by Cezar Leizeriuc

Comisia Europeană a propus astăzi crearea unui “certificat verde digital” sau a unei adeverințe care ar putea facilita libera circulație prin UE, în condiții de siguranță, având în vedere pandemia de Covid 19. Adeverința electronică verde va constitui dovada că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19 și va putea fi verificată în orice stat membru UE.

Cu o astfel de dovadă a vaccinării împotriva Covid-19 – sau „certificat verde digital”, aşa cum îl numeşte Comisia Europeană – o persoană vaccinată într-un stat membru va fi recunoscută şi în alt stat membru ca imunizată. Acest aspect ar putea facilita călătoriile, inclusiv în scop turistic, între ţări.

“Deținerea unei adeverințe electronice verzi nu va constitui o condiție prealabilă pentru libera circulație, iar persoanele care nu dețin o astfel de adeverință nu vor face nicidecum obiectul unor discriminări”, a declarat comisarul european pentru justiție, Didier Reynders.

Adeverinţele vor include un set limitat de informaţii, cum ar fi numele, data naşterii, data eliberării, informaţii relevante cu privire la vaccin, test sau vindecare şi un identificator unic al adeverinţei. Aceste date pot fi verificate numai pentru a confirma şi a verifica autenticitatea şi valabilitatea adeverinţelor.

Adeverințele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie, și vor include un cod QR care să le garanteze securitatea și autenticitatea.

Reprezentanții Comisiei Europene precizează că sistemul de certificate electronice verzi este o măsură temporară. Această măsură va fi suspendată de îndată ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va declara sfârșitul urgenței la nivel internațional în domeniul sănătății cauzate de COVID-19.

Foto: Digi24

Te-ar putea interesa si

Comenteaza