Cererea de strămutare a lui Cătălin Cherecheș a fost respinsă de Înalta Curte, acesta rămâne condamnat definitiv la 5 ani de închisoare

by Christian Suciu

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a încercat să scape de sentința primită de la Curtea de Apel Cluj prin strămutarea procesului însă cererea sa a fost respinsă, ca nefondată, de Înalta Curte de Casație și Justiție. Dacă cererea sa ar fi fost admisă, procesul ar fi fost reluat în faza de apel iar faptele de care primarul este acuzat se prescriu în primăvara lui 2024.

” Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul Cherecheş Cătălin privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 2537/117/2016 al Curţii de Apel Cluj. Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2023.” se arată în decizia ÎCCJ.

Primarul corupt a fost condamnat, conform sentinței Curții de Apel Cluj la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită însă înainte de confirmarea sentinței, acesta a fugit din țară pe la vama Petea într-un taxi, folosind actul de identitate al unei rude apropiate. La scurt timp, acesta a fost arestat de către autoritățile germane în Augsburg iar pentru ca acesta să-și poată ispăși sentința vor trebui urmate procedurile de extrădare.

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

sergiu 09/12/2023 - 10:06

Intr-o țară civilizata MINISTRUL DE INTERNE trebuia demis pe loc după fuga acestui infractor….pe sub ochii polițiștilor…..!!!

Raspunde

Comenteaza