Ce a pățit Maria Sharapova, la 4 zile după ce Rusia a invadat Ucraina

by Oana Spiru

Foarte multe nume mari din lumea sportului au reacționat, în ultimele zile, pe tema invaziei rusești din Ucraina.

Maria Sharapova (34 de ani) se numără printre personalitățile care au preferat să păstreze tăcerea. Fosta mare campioană, retrasă din tenis în urmă cu exact 2 ani, nu a avut nicio reacție după ce Vladimir Putin a comandat invadarea Ucrainei.
MaSha locuiește în SUA de la vârsta de 7 ani, dar nu vrea să renunțe la cetățenia rusă. Ea a fost criticată dur de fani pe rețelele sociale, pentru că nu a luat atitudine vizavi de războiul din Ucraina.

Andrey Rublev și Daniil Medvedev sunt doi dintre marii campioni ai Rusiei care au pledat pentru pace, după acțiunile comandate de Vladimir Putin. Maria Sharapova a fost hărțuită de fani, care i-au postat mesaje brutale pe conturile de Twitter și Instagram.

“Să-ți fie rușine ca rusoaică!”, “Ar trebui să fii deportată și să te întorci în Rusia”, “Rușii ar trebui să-l oprească pe Putin” sau “De ce nu protestezi față de războiul malefic al lui Putin?” sunt doar câteva dintre mesajele primite de Maria Sharapova, care în continuare nu a avut nicio reacție, scrie digisport.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza