Cazuri de infecție cu COVID-19 la o carmangerie din județul Cluj. Toți angajații vor fi testați

by admin

Din informații neoficiale, două angajate ale unei carmangerii din Câmpia Turzii au fost depistate pozitiv cu coronavirus. Primarul orașului, Dorin Lojigan, confirmă parțial informația și transmite că doi angajați sunt pozitivi, iar pentru cel de-al treilea se așteaptă rezultatul testului, scriu cei de la Refleqtmedia.ro. În urma acestei situații, s-a efectuat o dezinfecție completă a carmangeriei, urmând ca toți angajații să fie testați pentru Covid-19.

„Din câte știu ar fi vorba despre doi angajați, la al treilea nu i-a ieșit încă testul. Se întâmplă exact ceea ce am prevăzut în urmă cu două luni. Oamenii nu mai respectă măsurile, iar cazurile pozitive apar. Îmi reiterez, așadar, apelul față de cetățeni să respecte măsurile de distanțare fizică, să poarte măști în spațiile publice închise și să se spele cât mai des pe mâini”, a declarat primarul Dorin Lojigan.

Cei din conducerea carmangeriei au făcut câteva precizări după apariția cazurilor de coronavirus în cadrul firmei.

„Niciunul dintre șoferii noștri nu este pozitiv. Sunt, într-adevăr, două angajate, una fiind din focarul de la Luna, iar cealaltă fiind infectată din altă sursă. De asemenea, una dintre angajate este izolată în spital, urmând să primească rezultatul testului. Am făcut dezinfecție completă a carmangeriei și toți angajații vor fi testați pentru Covid-19”, a explicat administratorul.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza