Cartea de memorii a prințului Harry a intrat în cartea recordurilor drept cea mai vândută din toate timpurile

by admin

Cartea de memorii a prinţului Harry, „Rezervă”, a devenit cea mai rapid vândută carte de non-ficţiune din toate timpurile, intrând în Guiness Worls Records.

Istoricul Toader Nicoară a vorbit pentru Prima News despre Cartea de memorii a prințului Harry.

„După părerea mea este o combinație între o memorialistică venită prea devreme și un soi de tabloid, în sensul că face un deliciu publicului și face priză la public. Toată discuția provocată de apariția respectivă, în lectura mea, ar putea fi citită din mai multe puncte de vedere. Înainte de toate îl privește pe el, prințului Harry, ca tânăr, născut al doilea și ca tânăr prinț dintr-o familie regală, care oricând poate avea șansa să ocupe scaunul regal. Apoi ar fi din perspectiva monarhiei britanice și a Casei Regale, dar și din perspectiva societății”, spune Istoricul Toader Nicoară pentru Prima News.

La doar o zi după lansare, Nemira a epuizat întregul tiraj de 15.000 exemplare, stabilind un record pentru orice carte de non-ficţiune publicată vreodată de editură.

Pentru a onora cererea fără precedent, se află în pregătire al doilea tiraj de 25.000 de exemplare, disponibilă la precomandă online şi în librării de vineri, 20 ianuarie.

În Marea Britanie, SUA şi Canada, cartea a ajuns la 1,43 milioane de exemplare vândute în prima zi. Volumul de memorii a fost lansat în SUA cu un tiraj de 2,5 milioane de exemplare, iar un al doilea tiraj a fost programat pentru a răspunde cererii uriaşe. 

„Rezervă”, volumul de memorii al prinţului Harry, duce de Sussex, a fost publicat internaţional pe 10 ianuarie 2023 în 16 limbi, notează The Guardian.

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

Simona 19/01/2023 - 09:57

Eu nu aș putea citi așa ceva dar unde este cere este și ofertă, se pare că cerere este din belșug.

Raspunde
clujean 19/01/2023 - 14:00

Mda, memoriile unui golan frustrat (betiv, drogat, curvar si criminal). Cea mai vanduta carte ever. Cam asta e nivelul de cultura al omenirii acum. Trist.

Raspunde

Comenteaza