Campania ”Donează plasmă, fii erou!” | Cum poţi să devii donator?

by admin

Sistemul sanitar trece printr-o perioadă critică, dar gesturile mici ale fiecăruia dintre noi pot să ofere o speranță și, în unele cazuri, chiar o șansă la viață. Pornind de la această idee, o echipă de voluntari din cadrul UMF Iuliu Hațieaganu au demarat campania ”Donează plasmă, fii erou!”, prin care încearcă să motiveze pacienții vindecați de COVID-19 să doneze plasmă convalescentă pentru cei care sunt acum în momente dificile, dar și sânge, pentru că nevoia din spitale este uriașă.

“În urma activității noastre în mediul online, pagina de Facebook a proiectului (Donează sânge, fii erou! – OSM Cluj) a primit foarte multe mesaje de la foști pacienți COVID-19 care doreau să afle dacă sunt eligibili pentru donare, ceea ce arată că aceștia recunosc nevoia de plasmă și vor să îi ajute pe cei care se luptă cu formele grave ale bolii. În primele zile de campanie s-au prezentat foarte mulți donatori la Centrul de Transfuzie și, cu toate că nu toți au reușit să doneze, am fost bucuroși să vedem o importantă mobilizare care ne dorim să continue și după campania noastră”, a menţionat Marc Damian, coordonatorul proiectului.

Condiţiile generale ale donării de sânge:

  • să aibă o stare de sănătate bună;
  • să aibă o vârstă cuprinsă între 18 și 60 ani;
  • să aibă o greutate de peste 55 kg în cazul persoanelor de sex feminin și de peste 60 kg în cazul persoanelor de sex masculin;
  • să nu aibă alte boli acute sau cronice;
  • să nu urmeze vreun tratament medicamentos (excepție fac anticoncepționalele și suplimentele alimentare);
  • să nu își fi făcut un tatuaj său un piercing în ultimele 6 luni;
  • să nu fi suferit vreo intervenție majoră în ultimele 6 luni
  • să nu aibă alergii (cu excepția celor sezoniere)
  • să nu fie la menstruație sau cu câteva zile înainte sau după
  • sa nu fi consumat alcool cu cel puțin 48 ore înaintea donării.

Cine poate dona plasmă?

Un pacient care a trecut prin infecția cu noul coronavirus și care dorește să doneze plasmă trebuie să se încadreze în una din următoarele 5 situații:

  • 1. s-a testat cu metoda RT-PCR, a fost depistat pozitiv, i s-a comunicat un interval de autoizolare de la DSP, a ieșit din autoizolare și după 14 zile poate dona plasmă.
  • 2. a efectuat un test RT-PCR care a ieșit pozitiv și nu a intrat in baza de date a DSP. În acest caz trebuie să treacă 28 zile de la primirea rezultatului pozitiv până la donare
  • 3. s-a testat serologic pentru anticorpi anti SARS-CoV-2 iar rezultatul a fost pozitiv. Ca pacientul să poată dona plasmă trebuie să treacă 14 zile de la primirea rezultatului serologic pozitiv
  • 4. pacientul a fost găsit pozitiv la testarea RT-PCR, a fost internat în spital, iar ulterior a fost externat pe baza unui test RT-PCR negativ. Trebuie să treacă 14 zile de la externarea cu test negativ ca pacientul să poată dona plasmă
  • 5. pacientul a efectuat un test RT-PCR cu rezultatul pozitiv, a fost internat în spital și ulterior a fost externat cu obligativitatea autoizolării pe o anumită perioadă. La 14 zile de la data ieșirii din izolare, pacientul va putea dona plasmă.

Voluntarii în cadrul acestei campanii sunt studenţi în cadrul UMF Cluj-Napoca. Aceştia îi îndeamnă pe oameni să vină să doneze, atât plasmă, cât și sânge și chiar să-și facă un obicei din a dona pentru că este mereu nevoie de sânge.

“Am ales să devin voluntară în cadrul acestei campanii pentru că pacienții critici de la Terapie Intensivă au nevoie de tot ajutorul de care se poate dispune în această perioadă. Cetățenii care vin la centrul de donare sunt conștienți de situația nefericită prin care trece sistemul medical în timpul pandemiei de Covid-19 și dornici să ajute, însă aceștia nu sunt atât de numeroși pe cât ne-am dori și pe cât ar fi nevoie în situația actuală”, a spus Gîngă Raluca, studentă la medicină generală, anul 5.

“Cetățenii sunt în mare parte receptivi în cadrul campaniei și se prezintă la centru foarte hotărâți să ajute persoanele care trec printr-o situație prin care au trecut și ei la rândul lor. Am ales să devin voluntar în această campanie pentru a ridica gradul de conștientizare asupra importanței donării de plasmă, mai ales in cazul persoanelor infectate cu SARS-COV-2”, a spus Turc Teodora studentă la Balneofiziokinetoterapie si recuperare, an 2.

Donarea plasmei se realizează şi înafara campaniei, iar mai multe informaţii găsiţi pe pagina web www.doneazasangefiierou.ro.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza