Cadoul dulce de Valentine’s Day! Ce alegi anul acesta?

by Bianca Baraboi

Au mai rămas puține ore până când, cei care au ales să celebreze dragostea de Valentine’s Day, își vor împărți cadourile, vor ieși în oraș la restaurante, sau vor pleca în călătorii. Dacă nu te-ai hotărât încă ce cadouri să faci și ești pe ultima sută de metri fără idei, îți recomandăm câteva exemple de cadouri dulci cu care nu vei da greș!

Cadourile dulci, fie ele cu zahăr sau fără, sunt rețeta succesului! Dulciurile, ca de altfel toţi carbohidraţii, stimulează secreţia serotoninei şi ne fac astfel să ne simţim mai fericiţi. Așadar, cu siguranță vei aduce fericirea pentru persoana ta dragă, alegând un cadou dulce!

Iată cu ce îți poți surprinde partenerul/a!

O cutie specială, cu căpșune proaspete și mari învelite în ciocolată, este un cadou perfect!

sursa foto: Elysian

Cu ocazia Zilei Îndrăgostiților și a Dragobetelor, am pregătit o colecție specială, numai bună de a fi dăruită persoanei iubite. Cutiile noastre conțin căpșune proaspete învelite în ciocolată belgiană de cea mai bună calitate, iar clienții pot alege dintre cele 5 cutii pe care le pregătim în luna Februarie. Avem colecția specială, cu 3 tipuri de cutii: medie, maxi, dar si cea mai cerută în această perioadă: cutia în formă de inimioară. Acestora li se alătură și cele 2 cutii cu mesaj direct: cutia “I❤️U” și “LOVE”. Colecția de Valentine’s Day conține căpșune proaspete învelite în 3 tipuri de ciocolată: albă, cu lapte și neagră. Cutiile sunt decorate cu inimioare mici de ciocolată, ca să fie în ton cu sărbătoarea iubirii, nu? Indiferent de ce alegere vor face clienții noștri, noi le asigurăm livrare gratuită oriunde în Cluj-Napoca, ne-a spus Andrea Stan, creatoarea micilor delicii.

A zis cineva prăjituri în formă de inimioară? Cu siguranță! Avem o gamă largă și diversificată din care putem alege!

sursa foto: Cofetăria Friandise

Pentru acest an am pregătit o varietate de produse, special pentru Valentine’s Day si Dragobete. Ciocolată și flori într-o singură delicatesă: o inimă din ciocolată albă în interiorul căreia se găsesc trufe de ciocolată cu apă de trandafiri și trufe de ciocolată cu amarene sau o inimă mare din ciocolată, lapte care se sparge cu un ciocănel și în interiorul căreia se găsesc multe sortimente de ciocolată. Tabletele de ciocolată cu flori cristalizate sunt de asemenea foarte căutate în această periodă ! Inima pereche este un produs gândit să fie împărțit: un mousse de fistic combinat cu un coulis de zmeură învelit într-un strat subțire de ciocolată roz și zmeură liofilizată, ne-a mărturisit Veronica Szokoly, cea care a dat culoare și formă acestor minunate prăjituri.

sursa foto: Cofetăria Friandise

Dacă îți dorești un desert dulce dar fără zahăr, avem și aici recomandări! Raw vegane chiar, dar bune de nu te mai poți opri din mâncat!

sursa foto: Atelier Dulce Amărui

Anul acesta pentru Valentine’s Day și Dragobete am pregătit un mini tort în formă de inimă cu ciocolată, căpșuni si jeleu de căpșuni.
Învelită cu un mousse de ciocolata, inimioara BE MY VALENTINE, este propunerea noastră pentru cei îndrăgostiți. Comenzile se pot face online pe site-ul nostru, telefonic sau prin mesaj privat pe rețelele de socializare. Livrarea este gratuită!
, spune Ilinca Szekely despre prăjitura fără zahăr dar delicioasă, pregătită la atelierul ei.

Așadar, nu mai sta pe gânduri, cadoul dulce te așteaptă și cu siguranță nu vei da greș. De Valentine’s Day sau de Dragobete, cu un cadou dulce poți să îți surprinzi persoana iubită, într-un mod plăcut dar și gustos!

Te-ar putea interesa si

Comenteaza