Bun de plată! Un șofer s-a ales cu amendă și permis suspendat pentru că nu a oprit la bariera coborâtă de la Tăietura Turcului

by Christian Suciu

Un șofer s-a ales cu permisul suspendat timp de trei luni și cu o amendă de 1305 lei pentru că a refuzat să oprească după ce bariera de la trecerea de cale ferată de pe Strada Tăietura Turcului a fost coborâtă. Individul în vârstă de 53 de ani a fost sancționat conform prevederilor legale după cum au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

” La data de 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 1305 lei, unui bărbat în vârstă de 52 de ani, din Cluj-Napoca, care la data de 29 martie a.c., în jurul orei 13:45, în timp ce conducea autoturismul pe strada Tăietura Turcului, nu a respectat obligația de a opri la trecerea la nivel cu cale ferată atunci când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre, zona fiind semnalizată corespunzător. Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au dispus, conform legii, reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, fără drept de circulație.” au informat reprezentanții IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza