Bucurii dulci reinterpretate: „Am început să introduc în meniu anumite ingrediente la care nici nu te-ai fi gândit”

by Oana Spiru

Există prăjituri gustoase de la care pur și simplu nu îți poți lua gândul, iar cea mai nouă modă în materie de dulciuri care au înnebunit internetul este cheesecake-ul. Una dintre bucuriile dulci este negreșit cheesecake-ul simplu, însă specialiștii au dus mai departe ideea, reinterpretând gustul de acestui dulce.

Din pasiune și slăbiciune față de dulce, Andreea, o mămică din Cluj-Napoca, a reușit să pună pe picioare proiectul DeaR Sweets prin care oferă celorlalți posibilitatea de a gusta fel și fel de sortimente de cheesecake adaptat după gusul ficăruia.

„Totul a început din copilărie când mama asta făcea. Iubea prăjiturile, iubea să le facă și chiar se pricepea, însă marele ei regret a fost că nu a avut curajul să își transforme visul în realitate și să își deschidă laboratorul ei. De mic copil am crescut în casă cu arome fine de vanilie și scorțișoară, parcă era Crăciunul de fiecare dată când mama ne surprindea cu ceva bun. De atunci urmăream cu mare interes cum câteva ingrediente simple se pot transforma într-un răsfăț pentru papilele gustative și cred că asta m-a determinat cel mai mult să încep proiectul meu, să continui și sper să pot duce la bun sfârșit visul mamei care a devenit și visul meu”, povestește Andreea Enache.

Andreea încearcă cât mai multe gusturi, de la cel clasic până la cel modern, și adaptează rețetele tradiționale la “modernismul” zilelor de azi.

„Am început să introduc în meniu anumite ingrediente/condimente sau fructe la care nici nu te-ai fi gândit că fac casă bună cu ingredientul principal al cheesecake-ului și anume brânza”, mai povestește Andreea.

Cheesecake-ul este un desert îndrăgit în întreaga lume care a rezistat și la “testul” timpului. La începuturile sale în Grecia, cu peste 4000 de ani în urmă, acest desert nu era deloc ceea ce știm noi azi, el consta în brânză măcinată, făină de grâu și miere încălzită și era servit ca tort la nuntă. Ulterior, cand romanii au experimentat acest fel de mâncare nou găsit, au adăugat ouă și l-au copt sub pietre pentru a-l servi cald. Americanii sunt cei care au adaugat ingredientul pe care îl folosim și noi, adică crema de brânză. Oricum ar fi, cheesecake-ul rămâne un favorit indiferent de origine, nu degeaba i s-a atribuit o zi numai a lui, Ziua Cheescake-ului – 30 iulie.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza