Bolnavii asimptomatici vor fi tratați doar 10 zile în spital. Apoi vor fi izolați la domiciliu

by admin

În condițiile creșterii alarmante a numărului de cazuri de COVID-19, autoritățile caută soluții pentru a avea suficiente locuri în spitale pentru tratarea acestor pacienți. Astfel, ministrul Sănătății a anunțat că bolnavii asimptomatici vor fi spitalizați doar 10 zile, apoi vor fi izolați la domiciliu.

Nelu Tătaru va semna marți ordinul de ministru în acest sens. El a explicat că simptomele pot apărea și în a cincea zi de la infectare, de aceea pacienții trebuie supravegheați medical minim 10 zile, înainte de a fi lăsați acasă.

„La propunerea Grupului Tehnic din cadrul Ministerului Sănătăţii care se ocupă de evaluări, marţi voi semna un ordin de ministru prin care pacientul asimptomatic sau simptomatic uşor va beneficia de o internare de 10 zile. În a şaptea zi se efectuează un test care, dacă este negativ, la zece zile se merge acasă. Dacă este pozitiv totuşi, dar cel uşor asimptomatic nu mai are simptome de cel puţin trei zile, la zece zile va pleca acasă cu izolare la domiciliu până la 14 zile sub supravegherea medicilor de familie. Acest ordin va fi semnat marţi, pentru a descongestiona spitalele, dar nu putem da un asimptomatic acasă în prima zi când s-a prezentat, pentru că nu ştim cum va avea evoluţia. Să lăsăm specialiştii să decidă dacă un caz este asimptomatic sau nu”, a declarat ministrul Sănătăţii pentru postul Realitatea Plus.

Nelu Tătaru a mai adăugat că ieşirea în comunitate a unui pacient pozitiv este o asumare care trebuie să vină şi din partea Ministerului Sănătăţii, dar şi a pacientului respectiv, în contextul în care România are acum o transmisie comunitară accentuată.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Adam evscu 24/06/2020 - 01:50

UNU: De cat timp pacientul poate fi “asimptomatic” ? De cu un an in urma ? DOI: Cat timp e transmis virusul ? Despre ce vorbim ?

Raspunde

Comenteaza