Bărbat rănit de un utilaj agricol pe un câmp din Bogata de Jos

by admin

Un accident de muncă a avut loc marți după-amiaza pe un câmp din localitatea Bogata de Jos. Un bărbat a ajuns la spital cu răni grave, după ce și-a prins mâna într-un utilaj agricol.

„În jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au fost sesizați referitor la o persoană care și-a prins mână într-un utilaj agricol, pe raza localității Bogata de Jos. Astfel, polițiștii s-au deplasat la locația indicată, respectiv pe un teren agricol cultivat cu porumb, constatând că cele sesizate se confirmă.

A fost identificată persoana în cauză, respectiv un bărbat de 25 de ani, din municipiul Dej, căruia i s-a oferit sprijin pentru eliberarea mâinii de către echipajul ISU care a ajuns la fața locului, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate și investigații”, a transmis IPJ Cluj.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza