Bacalaureat 2021: Probele de competențe nu se susțin, acestea vor fi echivalate

by Oana Spiru

Probele de competențe lingvistice de comunicare în limba română, cele de comunicare în limba maternă, de competențe digitale și într-o limbă străină din calendarul de bacalaureat 2021 nu se vor mai susține în acest an, ci vor fi echivalate, așa cum s-a întâmplat anul trecut, potrivit unei Ordonanțe de Urgență aprobată azi de Guvern, anunță Ministerul Educației.

Conform edupedu.ro, Ministerul precizează că „miercuri, 19 mai 2021, a fost adoptat, în ședință de Guvern, proiectul de Ordonanță de Urgență inițiat de Ministerul Educației pentru instituirea unor măsuri privind buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea și completarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare.

Măsurile adoptate vizează interesul elevilor, având în vedere organizarea examenului de bacalaureat în condiții excepționale, conforme cu normele de protecție sanitară aplicabile în perioada de alertă, pentru anul şcolar 2020-2021. Astfel, la examenul național de bacalaureat, se echivalează/se recunosc probele de evaluare a competențelor, respectiv:

  • proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română
  • proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;
  • proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal;
  • proba de evaluare a competenţelor digitale.

Ministerul Educației va emite ordinul de aprobare a metodologiei de punere în aplicare a acestei măsuri în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgenţă”, potrivit comunicatului oficial.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza