Autostrada Transilvania înaintează încet, dar sigur. Încă 41 de kilometri scoși la licitație

by admin

Proiectul Autostrăzii Transilvania înaintează încet, dar sigur. Ministerul Transporturilor a scos la licitație proiectarea și executarea a încă 41 de kilometri din autostradă, tronson în care este inclus și tunelul Meseș din județul Sălaj. Anunțul a fost făcut de ministrul Lucian Bode pe rețelele de socializare.

„După ce în urmă cu câteva luni am semnat contractele de proiectare și execuție pentru tronsoanele de autostradă aflate între Zimbor și Poarta Sălajului (12,2 km), Nușfalău – Suplacu de Barcău (13,5 km) și Nădășelu – Mihăiești – Zimbor (30 km), am făcut pasul pentru proiectarea și execuția a încă 41 km din A3 (inclusiv tunelul Meseș) care vor traversa județul Sălaj”, a transmis ministrul.

Potrivit lui Lucian Bode, Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a lansat procedura de licitație restrânsă (cu precalificare) pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a A3, secțiunea 3B: Mihăiești – Suplacu de Barcău, subsecțiunea 3B3: Poarta Sălajului – Zalău, inclusiv tunelul rutier la profil de autostradă în zona Meseș, dar și subsecțiunea 3B4: Zalău – Nușfalău, prin transmiterea spre publicare a anunțului în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Termenul de depunere al ofertelor este 11 ianuarie 2021. Valoarea estimată a contractului este de aproximativ 800 de milioane de euro, fără taxa pe valoarea adăugată, iar durata contractului, de 12 luni perioada de proiectare și 36 luni execuția lucrărilor.

Tronsonul de autostradă va avea o lungime de 41 de kilometri, cu numeroase lucrări de artă (viaducte, poduri și pasaje pe și peste autostrada – în număr de 65 de bucăți, în lungime totală de aproximativ 13 km) și tunelul Meseș cu două galerii, în lungime de 2.89 km și cu 2 benzi de circulatie pe sens.

„Odată ce vom semna contractul de proiectare și execuție pentru tronsoanele de autostradă Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău (inclusiv pentru tunelul Meseș), practic vom putea spune că am reușit să intrăm pe drumul ireversibil al construirii tuturor tronsoanelor de autostradă care traversează județul Sălaj. 

În condițiile în care antreprenorii vor respecta clauzele, implicit termenele stipulate în contractele pentru proiectare și execuție a lucrărilor (obligații contractuale pe care le vom monitoriza îndeaproape), până la finele anului 2024, cel târziu începutul anului 2025, vor putea circula pe toate loturile din autostrada care va traversa județul Sălaj”, a mai spus Lucian Bode.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza