Autoritățile au aprobat mai multe excepții privind purtarea măștii în aer liber. Nu este obligatorie dacă fumezi, mănânci sau faci sport

by admin

Purtarea măștii de protecție a devenit obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise din mai multe județe din țară. Inclusiv la Cluj, autoritățile au hotărât că masca de protecție este obligatorie chiar și pe stradă, după ce rata medie de infectare în județ a depășit pragul de 3 cazuri la mia de locuitori.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat luni o hotărâre care prevede câteva excepții de la această regulă. Astfel, masca de protecție poate fi dată jos de cei care fumează ori consumă mâncare și băutură pe terase, precum și de persoanele care practică activități sportive individuale.

„În localitățile sau județele în care portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane”, se arată în Hotărârea 50/26.10.2020 a CNSU.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza