Apartamente din Palatul Banffy, retrocedate foștilor proprietari. Directorul Muzeului de Artă: „Este atât de cusută cu ață albă această așa-zisă retrocedare, încât te și întrebi care or fi aranjamentele imobiliare”

by Oana Spiru

Președintele instituției, Alin Tișe, a arătat, la ședința CJ Cluj din 20 ianuarie, că în 2019 a intenționat să îi despăgubească pe revendicatori, însă aceștia au refuzat, motiv pentru care forul județean trebuie să treacă la restituirea în natură a mai multor apartamente din clădirea în care funcționează muzeul. Un prim pas a fost marcat la ședința din 20 ianuarie când s-au inițiat și aprobat demersurile pentru împărțirea clădirii în apartamente pentru înscrierea în cartea funciară a cotelor fiecărui proprietar, cea a forului județean și cea a noilor proprietari care și-au câștigat dreptul prin instanță. Cei care vor deveni proprietari sunt urmașii Paraschivei Roșca (decedată), soția lui Nicolae Roşca, un negustor din Săliște, Sibiu, care se împrietenise cu Dionisie Bánffy, fiul lui Albert Bánffy și care împreună cu acesta, au pus bazele unui cinematograf, în incinta Palatului, ulterior demolat. Potrivit sentinței definitive, ei nu au voie să schimbe destinația imobilului timp de 10 ani, scrie actualdecluj.ro

Directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, Lucian Nastasă-Kovacs, spune că muzeul nu se poate apăra.

„Este atât de cusută cu ață albă această așa-zisă retrocedare, încât te și întrebi care or fi „aranjamentele” imobiliare. Aș atribui vina, la o privire sumară, neputinței corpului de avocați al Consiliului Județean, care ar fi trebuit să investigheze și să lămurească nu doar chestiunea proprietății, dar și validitatea suportului retrocedării. De pildă, în privința Castelului de la Ciucea au avut câștig de cauză. Dar aici, unde șmenăreala se vede cu ochiul liber…”, povesteste directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, Lucian Nastasă-Kovacs.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza