Ambulanță implicată într-un accident rutier în Turda

by admin

O ambulanță a fost implicată noaptea trecută într-un accident rutier produs pe Calea Victoriei din Turda. Ambulanța a lovit un alt autoturism, iar două persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Pompierii au intervenit cu o autospecială la accident rutier petrecut pe Calea Victoriei din municipiul Turda. La fața locului au găsit un autoturism și o ambulanță SAJ avariate, cu ocupanții ieșiți din acestea.

Un al doilea echipaj SAJ, alocat la locul accidentului, a consultat persoanele implicate eveniment, cât și pacientul transportat de către echipajul SAJ în timpul accidentului.

Doi bărbați, în vârstă de aproximativ 40 și 60 de ani, ambii din autoturismul implicat în accident, au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare. Conform primelor evaluări aceștia prezentau afecțiuni ușoare.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor prin decuplarea bornelor bateriilor”, a transmis ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza