Băncile amână ratele în contextul epidemiei de coronavirus

by admin

O serie de instituții și companii încep să anunțe că acceptă amânări la plata unor taxe, impozite, rate sau alte obligații bănești pe care românii ar trebui să le plătească în perioada următoare.

Astfel, clienții Băncii Transilvania au primit recent acest mesaj: 

„Dorim să te scutim de drumuri la bancă și extindem perioada de grație la cardul tau Star Forte, până în luna mai. Astfel, nu mai ai obligație de plata în lunile martie si aprilie. Prima obligație de plată o vei avea între 1-25 mai, așa cum vei regăsi informațiile în extrasul de cont”, au scris reprezentanții băncii clujene.

De asemenea, pentru abonații Vodafone, apelurile din Franta, Italia, Spania, Germania si UK către Romania sunt gratuite în perioada 14-20 martie. 

Măsuri similare ar putea fi luate și la nivel național. Florin Cîțu, ministrul interimar al Finanțelor Publice, a anunțat vineri, 13 martie, că se amână plata impozitelor pe clădiri, terenuri și autovehicule până la 30 iunie.

”Pentru a veni in sprijinul contribuabililor, în contextul riscului de răspândire a epidemiei cu COVID-19, se prorogă primul termen de plată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, respectiv a impozitului pe mijloacele de transport, aferente acestui an de la 31 martie 2020 la 30 iunie 2020. De asemenea, pentru anul 2020, contribuabilii care achită integral, până la 30 iunie 2020, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport beneficiază de bonificația stabilită de Consiliul Local. Aceste modificări urmează să fie reglementate prin ordonanță de urgenta în prima ședință de guvern”, a precizat Cîțu.

De asemenea este posibil să se ia măsuri similare și pentru susținerea celor cu rate imobiliare.  Ministrul a mai spus că bonificația pentru plata integrală până la termen va fi păstrată.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza