Alertă alimentară. Un produs vegan a fost retras de la comercializare

by admin

Alertă alimentară în România. ANSVSA a anunțat retragerea de la comercializare a unui desert vegan, vândut în mai multe lanțuri de magazine. Măsura a fost luată deoarece, din cauza unei erori, a fost introdusă o proteină din lapte, nedestinată produsului final. Desertul poate fi periculos pentru cei cu alergii, dar poate fi consumat fără restricţii de cei care nu au astfel de probleme.

„Producătorul de lactate Alois Müller GmbH & Co.KG recheamă produsul Müller Vegan Mousse Desert de spumă de ciocolată pe bază de cremă de nuci de cocos (24649 VM Vegan Mousse Schoko) (2 x 70 g) ca măsură de precauţie pentru protecţia consumatorilor

Din cauza unei erori tehnice de producție, a fost introdusă o proteină din lapte care nu era destinată produsului finit. Acest lucru poate duce la posibile reacții alergice la persoanele care suferă de o alergie la proteinele din lapte. Pentru persoanele care nu suferă de o alergie la proteina din lapte, mousse-ul este potrivit pentru consum fără restricții”, a anunțat ANSVSA.

Persoanele cu alergii sunt sfătuite  să se abţină de la consumul produselor din loturile vizate – respectiv cele cu data de expirare 13 mai şi 27 mai.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza