Adrian Mutu cere seriozitate maximă înaintea meciului din Cupă împotriva celor de la Corvinul Hunedoara

by Christian Suciu

Antrenorul CFR-ului, Adi Mutu, și-a îndreptat atenția spre Cupa României după ce nu a obținut nicio victorie în primele două etape ale Play-Off-ului. Tehnicianul clujenilor s-a arătat precaut înainte de confruntarea cu formația din Liga a 2-a și se așteaptă la un meci cu stadionul prin la Hunedoara.

”Jucătorii ştiu importanţa acestui meci, Cupa este unul dintre obiectivele clubului în acest an şi trebuie tratat ca atare meciul. Sper că băieţii se înţeleagă că va fi un meci greu. Ne aşteaptă o echipă omogenă, muncitoare, care a pus probleme şi altor echipe în trecut în Cupă. Trebuie tratat foarte serios acest meci.

Va fi stadionul plin, va fi şi în nocturnă, condiţiile nu vor fi cele mai bune, ca să spun aşa. Pentru ei este un meci foarte important. Ei vor juca cu mare ambiţie şi vor încerca să ne bată, trebuie tratat foarte serios şi mers la victorie.

Cred că Hunedoara este o echipă bună de Liga a 2-a, şi nu numai, chiar dacă nu are drept de promovare. Chiar va fi un meci greu, pentru că jucăm la ei acasă, va fi un stadion plin, au o ambiţie şi mai mare decât până acum.”, a declarat înaintea partidei antrenorul lui CFR Cluj, Adrian Mutu.

Partida dintre Corvinul Hunedoara și CFR Cluj va debuta astăzi începând cu ora 19:30 și va putea fi urmărită în direct pe Prima Sport 1, precum și pe Primaplay.ro.

sursa: primasport.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza