Accident rutier pe centura de ocolire a municipiului Gherla. Două femei au fost transportate la spital

by admin

Un accident grav de circulație a avut loc duminică seara pe centura de ocolire a municipiului Gherla. Potrivit polițiștilor, un șofer a intrat cu mașina pe contrasens, unde a lovit un alt autoturism, după care s-a răsturnat pe marginea drumului.

„Un conducător auto de 77 de ani, din municipiul Dej, care se deplasa pe DN 1C VOG, din direcția Cluj-Napoca spre Dej, în localitatea Buneşti, datorită altor preocupări de natură a-i distrage atenția, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din Cluj-Napoca, ulterior părăsind partea carosabilă. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

O autospecială de descarcerare și două echipaje SAJ au intervenit la locul accidentului. Salvatorii au găsit la locul accidentului două autoturisme avariate, dintre care unul era răsturnat în afara părții carosabile, iar ocupanții erau ieșiți din acestea.

„Două femei de 81 și 98 de ani au primit asistență medicală de la echipajele SAj și au fost transportate la spital, pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Victimele accidentului erau conștiente și cooperante”, au precizat cei de la ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza