Accident grav la Câțcău. A intervenit și elicopterul SMURD

by admin

Un grav accident de circulație a avut loc miercuri după-amiaza pe DN1C, pe raza localității Câțcău. În accident au fost implicate două autoturisme și un ansamblu de vehicule.

„Din primele cercetări efectuate la locul accidentului s-a constatat că la intrarea în localitatea Câțcău, un ansamblu de vehicule condus înspre direcția municipiului Dej a intrat în coliziune cu autoturismul care îl preceda, în interiorul căruia se aflau 3 persoane. Ulterior impactului, autoturismul a fost proiectat pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Cluj.

Două persoane au fost încarcerate și au avut nevoie de intervenția salvatorilor. De asemenea, a fost solicitat sprijinul unui elicopter SMURD.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au încheiat intervenția desfășurată la un accident rutier petrecut pe raza localității Câțcău. Apelul de urgență a venit în jurul orei 14:40, iar la misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean, alături de elicopterul SMURD de la Jibou. 

În apelul de urgență s-a specificat faptul că într-un autoturism se află trei persoane încarcerate. Odată ajunși la fața locului, pompierii au constatat faptul că în autoturism erau încarcerate o femeie și o minoră. Pe de altă parte, participanții la trafic au scos din autoturism un bărbat. 

Imediat, echipajele noastre au început operațiunile de descarcerare și au extras victimele. Femeia, aflată în stare gravă și inconștientă, a fost stabilizată în ambulanța SMURD și predată ulterior echipajului de la elicopter, pentru transportul la spital. 

Totodată, la spital a fost transportată și minora, care prezenta un traumatism la membrul inferior. La spital a fost transportat și bărbatul, acesta prezentând un traumatism cranian. Alte persoane nu au necesitat îngrijiri medicale, iar pompierii au asigurat de asemenea măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, au transmis și pompierii clujeni.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza