Accident grav în comuna Mihai Viteazu. Două femei au fost lovite pe trecerea de pietoni

by admin

Un grav accident de circulație a avut loc marți dimineața, în comuna Mihai Viteazu. Un tânăr de 28 de ani nu a acordat prioritate la o trecere de pietoni și a lovit două femei care traversau strada. Ambele victime au ajuns la spital.

„În jurul orei 6:50, un conducător auto în vârstă de  28 de ani, din comuna Mihai Viteazu, în timp ce se deplasa  pe DN75, dinspre Câmpeni- Turda, pe raza comunei de domiciliu, nu ar fi acordat prioritate de trecere unor femei angajate în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni. Astfel, le-a acroșat și accidentat pe cele două femei, de 45 și 49 de ani, din comuna Mihai Viteazu. Acestea au fost transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

În încercarea de a evita impactul, șoferul a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

„Pompierii au găsit la locul accidentului două autoturisme avariate, cu ocupanții ieșiți din acestea, cât și două femei în vârstă de 45 și 49 de ani, care fuseseră lovite de unul dintre autoturisme, și se aflau în stare gravă. Femeia de 45 de ani era stop cardio-respirator, fiind începute imediat manevrele de resuscitare de către echipajele SAJ și pompierii sosiți la locul accidentului. După circa 20 de minute, corpul femeii a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost transportată la spital pentru a putea primi îngrijiri de specialitate. Ce-a de-a doua femeie, prezenta suspiciuni de fracturi în zona bazinului, era conștientă, însă prezenta și aceasta o stare generală gravă, fiind transportată la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate”, a transmis și ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza