Accident cu trei mașini în Apahida. O persoană a ajuns la spital

by admin

Trei mașini a fost implicate luni dimineața într-un accident rutier produs în comuna Apahida. Din primele cercetări, accidentul a fost provocat de un șofer din Bistrița-Năsăud.

„Evenimentul a fost sesizat în jurul orei 09.00, iar din primele cercetări efectuate la locul accidentului rutier rezultă faptul că un conducător auto în vârstă de 36 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care se deplasa în direcția Cluj-Napoca, ar fi acroșat autoturismul care îl preceda, la volanul căruia se afla o femeie, în vârstă de 52 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Ulterior, autoturismul femeii a fost proiectat într-un altul, condus în aceeași direcție de mers”, a transmis IPJ Cluj.

În urma impactului, femeia în vârstă de 52 de ani a fost transportată la spital.

„Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut pe raza comunei Apahida. Apelul de urgență a venit în jurul orei 9:30, iar în accident au fost implicate trei autoturisme. Într-o mașină se afla o femeie care a primit îngrijiri medicale din partea ambulanței SAJ. În paralel, pompierii au stabilizat autoturismul și au extras în siguranță persoana. Mai exact, a fost vorba despre o femeie de 52 de ani, conștientă și cooperantă. În cele din urmă, victima a fost transportată la spital. La misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare”, au transmis și pompierii clujeni.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza