Accident cu 2 mașini pe drumul Sfântul Ion. Patru persoane au fost rănite

by admin

Două mașini s-au făcut praf seara trecută pe drumul Sfântul Ion din Cluj-Napoca, după ce unul din șoferi a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens. Patru persoane au fost rănite în accident.

„Un conducător auto de 28 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se deplasa  în direcția străzii Bucium ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare pe un sector de drum în curbă, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, din municipiul Turda, din sensul opus.

În urma evenimentului a rezultat rănirea a trei persoane, respectiv a conducătorului auto, a unei pasagere din mașina acestuia și a unei femei din celălalt autoturism, pasageră. Testările cu aparatul etilotest au rezultat negative”, a transmis IPJ Cluj.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca și Punctul de Lucru Florești au intervenit la un accident rutier petrecut pe Drumul Sfântul Ioan din municipiul Cluj-Napoca.

La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, unde au găsit două autoturisme avariate cu ocupanții ieșiți din acestea. Patru persoane, respectiv trei femei și un bărbat, primesc primul ajutor calificat la fața locului și urmează să fie stabilit dacă vor fi transportate la spital. Toate persoanele implicate în accident sunt în stare de conștiență și sunt cooperante”, spun și pompierii clujeni.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza